Programul de stimulare a innoirii parcului auto din Romania va fi suplimentat cu 50.000 de tichete valorice, a hotarat, miercuri, Guvernul, la solicitarea Ministerului Mediului.
Potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, deja au fost transmise peste 100.000 de vouchere societatilor de casare a automobilelor vechi, unde, in prezent, sunt deja predate peste 85.000 de masini pentru distrugere.
El a aratat ca, in acest moment, 12.600 de masini noi au fost cumparate prin programul "Rabla" derulat in acest an. "Inseamna, conform calculelor noastre, ca, daca se vor vinde si se pare ca se vor vinde cele 160.000 de vouchere, peste 55.000 de masini noi se vor cumpara in acest an numai din programul "Rabla", fata de anul trecut cand s-au predat, in total, 32.000 de masini", a declarat, la inceputul sedintei de Guvern, Laszlo Borbely.
Ministrul a sustinut ca din cele 12.600 de masini noi aproximativ 57% sunt autoturisme de productie autohtona, relateaza Agerpres.
De asemenea, Borbely a precizat ca programul "Rabla" este unul de succes si ca ministerul pe care il conduce are banii necesari pentru sustinerea lui.
"Am ajuns la 600 de milioane de lei cu aceste 50.000 de vouchere. Avem banii in Fondul de Mediu, mergem mai departe", a declarat Borbely.
Data: 01.05.2010Sursa: Capitalul.ro