LEGISLATIE RUTIERA
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, republicată
- modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2006, publicată în Monitorul Oficial al România, Partea I, nr.792/20.09.2006.
- aprobată prin Legea nr.6/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.30/17.01.2007.
- modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.69/28.06.2007.
Capitolul I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor
și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și
răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile
unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații sunt
supuse dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(2) Dispozițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență au ca scop
asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile
publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății
persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția
drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății
publice și private, cât și a mediului.
(3) Autoritatea competentă în domeniul circulației pe drumurile publice privind
inițierea și avizarea unor reglementări, precum și aplicarea și exercitarea
controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul
Administrației și Internelor, prin Inspectoratul General al Poliției Române.
(4) Reglementările privind circulația pe drumurile publice se emit, după caz, de
către autoritățile publice centrale sau locale cu atribuții în acest domeniu,
numai cu avizul Inspectoratului General al Poliției Române și cu respectarea
acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
(5) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor participanților
la trafic, precum și autorităților care au atribuții în domeniul circulației și
siguranței pe drumurile publice, precum și în domeniul protecției mediului.
Art.2 - Îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de
circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile
legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.
Art.3. - Circulația pe drumurile publice din zona de frontieră și din
alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restricții se face cu
respectarea reglementărilor instituite pentru acele zone.
Art.4. - Controlul circulației vehiculelor aparținând instituțiilor din
sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională se efectuează de
către poliția rutieră, precum și de personalul desemnat de către aceste
instituții.
Art.5. - (1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau
executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției
rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să
aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le
mențină în stare corespunzătoare.
(2) Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul
lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil,
orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol
siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.
(3) Autoritățile publice locale sunt obligate să amenajeze stațiile mijloacelor
de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul
poliției rutiere.
(4) Se interzic amplasarea construcțiilor de orice fel și practicarea actelor de
comerț pe trotuar sau pe acostament, în parcările amenajate sau pe partea
carosabilă, în condițiile în care acestea ar afecta siguranța circulației
pietonilor și vehiculelor.
(5) În perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi
amenajate doar spații:
a) de așteptare pentru călători;
b) pentru comercializarea legitimațiilor de călătorie.
(6) În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice
necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării
necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se
execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau
executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil
sau penal, în condițiile legii.
(7) Orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de
către administratorul drumului numai cu avizul poliției rutiere.
(8) Prin excepție de la alin.(7), în cazuri temeinic justificate, poliția
rutieră poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri
temporare de restricție a circulației pe drumurile publice.
(9) În scopul asigurării desfășurării în condiții de siguranță a circulației pe
drumurile publice, poliția rutieră poate solicita administratorului drumului
public executarea sau, după caz, desființarea de amenajări rutiere.
Art.6. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile și termenii
de mai jos au următorul înțeles:
1. acordare a priorității - obligația oricărui participant la trafic de a nu-și
continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi
obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să-și
modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;
2. acostament - fâșia laterală cuprinsă între limita părții carosabile și
marginea platformei drumului;
3. amenajări rutiere - totalitatea construcțiilor, dispozitivelor și oricăror
mijloace tehnice, altele decât cele destinate semnalizării, amplasate pe drumul
public în scopul asigurării securității rutiere;
4. ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul sau două vehicule,
care circulă pe drum ca o unitate;
5. autostradă - drumul național de mare capacitate și viteză, semnalizat
special, rezervat exclusiv circulației autovehiculelor, cu sau fără remorci,
care nu servește proprietății riverane, prevăzut cu două căi unidirecționale,
separate printr-o zonă mediană sau, în mod excepțional, prin alte modalități, cu
excepția unor locuri speciale sau cu caracter temporar, având cel puțin două
benzi de circulație pe sens și bandă de urgență, intersecții denivelate și
accese limitate, intrarea și ieșirea fiind permise numai prin locuri special
amenajate;
6. autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum.
Troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele,
vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, tractoarele folosite
în exploatările agricole și forestiere, precum și vehiculele pentru efectuarea
de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu
sunt considerate autovehicule;
7. bandă de circulație - subdiviziunea longitudinală a părții carosabile,
materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lățime
corespunzătoare pentru circulația într-un sens a unui șir de vehicule, altele
decât vehiculele care se deplasează pe două roți;
8. bandă de urgență - subdiviziunea longitudinală suplimentară, situată la
extremitatea din partea dreaptă a autostrăzii, în sensul de circulație,
destinată exclusiv staționării autovehiculelor în cazuri justificate, precum și
circulației autovehiculelor cu regim prioritar care se deplasează la intervenții
sau în misiuni cu caracter de urgență;
9. bandă reversibilă - banda de circulație, marcată și semnalizată, situată
lângă axa drumului, destinată circulației autovehiculelor într-un sens sau în
altul, în funcție de intensitatea traficului;
10. bicicletă - vehiculul prevăzut cu două roți, propulsat exclusiv prin forța
musculară, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;
11. coloană oficială - unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public
și sunt însoțite de unul sau mai multe autovehicule ale poliției rutiere, care
au în funcțiune semnale speciale de avertizare sonore și luminoase de culoare
roșie;
12. conducător - persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul
sau animale de tracțiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de
călărie;
13. abrogat
131. abrogat
14. drum public - orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate,
special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației
publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la
intrare cu inscripții vizibile;
15. unități de asistență medicală autorizate - unitățile sanitare cu personal
calificat și dotare corespunzătoare pentru examinarea medicală ambulatorie a
candidaților la obținerea permisului de conducere și a conducătorilor de
autovehicule sau tramvai, autorizate de autoritatea de sănătate publică județenă
sau de cea a municipiului București, după caz;
16. intersecție - orice încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri la
nivel, inclusiv spațiile formate de acestea;
161. înmatriculare/înregistrare - operațiune administrativă prin care se atestă
că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării
înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare și
numărul de înmatriculare/înregistrare atribuit;
162. înmatriculare/înregistrare permanentă - operațiune de
înmatriculare/înregistrare prin care se atribuie certificat de
înmatriculare/înregistrare și număr de înmatriculare/înregistrare pentru o
perioadă nedeterminată;
163. înmatriculare temporară - operațiune de înmatriculare prin care se acordă
certificat de înmatriculare și număr de înmatriculare pentru o perioadă
determinată;
17. localitate - cătunul, satul, comuna, orașul și municipiul ale căror intrări
și ieșiri sunt semnalizate în conformitate cu prevederile legale;
18. masă totală maximă autorizată - masa maximă a unui vehicul încărcat,
declarată admisibilă în urma omologării de către autoritatea competentă;
19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedește consumul de produse
ori substanțe stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora sau
prezența în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale
unor reguli de circulație;
20. mijloc tehnic omologat și verificat metrologic - dispozitivul care
stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării
vitezei;
21. moped - vehiculul, cu două, trei sau patru roți, a cărui viteză maximă prin
construcție nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere
internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește
50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui
putere nominală este de cel mult 4 kw;
22. motocicletă - autovehiculul cu două roți, cu sau fără ataș, echipat cu un
motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3 și/sau a cărui viteză
maximă, prin construcție, depășește 45 km/h;
23. parte carosabilă - porțiunea din platforma drumului destinată circulației
vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părți carosabile complet separate
una de cealaltă printr-o zonă despărțitoare sau prin diferență de nivel;
24. participant la trafic - persoana fizică ce utilizează, la un moment dat,
drumul public;
25. pistă pentru biciclete - subdiviziunea părții carosabile, a trotuarului ori
a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată și
marcată corespunzător, destinată numai circulației bicicletelor și mopedelor;
26. prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece
înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în
conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice;
27. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau
de un tractor;
28. remorcă ușoară - remorca a cărei masă totală maximă autorizată nu depășește
750 kg;
29. semiremorcă - remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în
parte de către un autovehicul sau de către un tractor;
30. tractor - vehiculul cu motor, pe roți sau pe șenile, conceput special pentru
a trage sau a împinge anumite utilaje sau remorci folosite în exploatările
agricole ori forestiere sau pentru alte lucrări, care se deplasează numai
ocazional pe drumul public;
31. tractor rutier - tractorul pe roți, cu cel puțin două axe, utilizat pentru
executarea de lucrări, precum și pentru tractarea unor remorci folosite pentru
transportul de persoane sau bunuri și care se deplasează, de regulă, pe drumul
public;
32. trecere la nivel - încrucișarea la nivel dintre un drum public și o cale
ferată sau linie de tramvai, care dispune de o platformă independentă;
33. trotuar - spațiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat
în mod vizibil de partea carosabilă prin diferență sau fără diferență de nivel,
destinat circulației pietonilor;
34. deținător mandatat - persoana fizică sau juridică care folosește un vehicul
în baza unui contract de leasing sau contract de închiriere;
35. vehicul - sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace
de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau
bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;
351. vehicul nou - vehicul care nu a mai fost niciodată înmatriculat;
36. vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depășite - vehiculul care,
datorită dimensiunilor sale ori mărfurilor transportate, depășește masele totale
maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevăzute în reglementările
legale;
37. vehicul în circulație internațională sau în trafic internațional - vehiculul
care, prin deplasarea sa, depășește cel puțin o frontieră de stat;
38. zona drumului public - cuprinde suprafața de teren ocupată de elementele
constructive ale drumului, zona de protecție și zona de siguranță. Limitele
zonelor drumurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile legale;
39. zonă pietonală - perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate
circulației pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale
de circulație, având intrările și ieșirile semnalizate în conformitate cu
prevederile legale;
40. zonă rezidențială - perimetrul dintr-o localitate unde se aplică reguli
speciale de circulație, având intrările și ieșirile semnalizate în conformitate
cu prevederile legale.